Hai să vedem care e situația datoriei publice în România, a datoriei publice locale. Din nefericire, există câteva restricții legislative care, cu toată responsabilitatea o spun, sunt caduce. Ele au fost definite undeva la nivelul anului 2008-2009, atunci când ne aflam în criză financiară și toate piețele internaționale erau în criză. În momentul respectiv au fost inventate câteva restricții majore pentru împrumuturile pe care autoritățile locale le puteau lua. Acele restricții, din nefericire, sunt valabile și acum. În primul rând vorbim despre acel plafon de 30% pe care legea finanțelor publice locale îl stabilește ca fiind valoarea maximă a serviciului datoriei anuale a unei administrații publice locale.
Concret, ce înseamnă asta? Înseamnă că eu ca primărie nu pot lua împrumuturi mai multe care să genereze, în momentul în care plătesc anual dobânzi precum și rambursări de capital… să genereze un total al rambursărilor și plăților de dobândă mai mare decât 30% din totalul veniturilor proprii. Din ce încasez, taxe, impozite și cotă defalcată din impozitul pe salarii, n-am voie mai mult de 30% să plătesc rambursări de capital și dobânzi. Ori, chestia asta poate era buna acum 15 ani, dar astăzi nu mai este de actualitate. Pentru că vorbim despre diverse paliere de primării. Una este să vorbești despre Primăria Cluj Napoca, alta e să vorbești despre Primăria Vaslui, alta e să vorbești despre Primăria Ciugud sau alt lucru e să vorbești despre primăria din Bogata. Nu toate au același nivel de venituri proprii și atunci plafon stabilit uniform la 30% pentru toate primăriile indiferent de dimensiuni, indiferent de gradul de dezvoltare economică la care au ajuns, este complet artificial. Pentru că o primărie cum e Clujul, sau o primărie cum este Bucureștiul nu poate fi limitată doar la 30% pentru că dezvoltarea economică a primăriilor ăstora este mult mai mare decât dezvoltarea economică a unei primării din județul Vaslui.
Dar ce te faci, că nevoile sunt oarecum similare. Și o primărie de comună are nevoie de dispensar, și o primărie de comună are nevoie de șosele, și o primărie de comună are nevoie poate de stație de epurare, și o primărie de comună are nevoie de gaze, de apă curentă, de apă caldă. Cum rezolvi problema asta? Acest plafon ar trebui înlocuit cu stabilirea unei asociate excedentului operațional pe care îl înregistrează primăriile respective, în așa fel încât să avem siguranța că dacă se împrumută ele pot da înapoi, iar excedentul operațional este evident diferența dintre venituri și cheltuieli. Astfel încât să fim sigur că chiar dacă se împrumută au posibilitatea să restituie banii și să plătească dobânzile aferente. Un alt plafon arbitrar definit tot în acea perioadă 2009-2009 este plafonul tragerilor, așa numitul plafon al tragerilor. Anual, prin hotărâre de guvern sau chiar prin lege, se stabilește un plafon, de regulă era un miliard 200 de milioane de lei. În ultimii ani a fost majorat la un miliard 700 de milioane de lei, care reprezintă maximul de sume care pot fi trase din credite de către toate primăriile și consiliile județene din România, pe an. În preambulul acestor legi sau hotărâri de guvern care privesc plafoanele de trageri, plafoanele de contractare și așa mai departe, se spune că din rațiuni care țin de raportarea deficitului bugetar, dar practic n-au nicio legătură.
Deficitul bugetar, așa cum „contabilicește” este înregistrat, este înregistrat doar în momentul rambursării creditului, deci nu putem vorbi despre un deficit bugetar generat de momentul în care primăria ia banii din credit și îi utilizează pentru investiții. Aici nu apare niciun fel de deficit bugetar. Deficitul bugetar apare abia în momentul în care peste 2-3-4 ani, când încep rambursările și plățile de dobândă, sumele respective se înregistrează ca și cheltuială. Atunci apare, că până atunci e un joc în sumă nulă. Evident, contabilitatea românească, și nu numai, și contabilitatea internațională stabilește ca moment de înregistrare a unei cheltuieli atunci când iei un credit, momentul în care începi să plătești dobânzi și în care începi să plătești rambursări de principal, rambursări din capitalul împrumutat. Dar până atunci, nu înregistrezi niciun deficit. Sau momentul în care începi să înregistrezi cheltuieli pentru amortizarea obiectivului de investiții, dar asta se face, la fel, după ce dai în funcțiune un obiectiv de investiții. Mai mult decât atât, în cazul unităților administrativ teritoriale, în România, precum și în cazul instituțiilor publice, în România, nu se fac provizioane pentru amortizări, nu se înregistrează cheltuieli pentru amortizări.
Probabil asta este și una dintre cauzele fundamentale pentru care dezvoltarea infrastructurii în România se petrece cu pas de melc. Pentru că nicio instituție publică, nicio primărie, niciun consiliu județean nu înregistrează investiția așa cum o înregistrează o companie, și să înceapă de la momentul dării în funcțiune a obiectivului de investiții să înregistreze cheltuială cu amortizarea. (44.20-44.51) Dar din punct de vedere al plafoanelor stabilite de către guvern referitoare la datoria publică și mă refer la acest plafon de tragere, noi nu înregistrăm cheltuieli cu amortizarea, pentru că spuneam că nicio primărie nu-și înregistrează astfel de cheltuieli niciodată, și înregistrăm deficit bugetar, sau putem spune că contribuim la deficitul bugetar consolidat al României abia în momentul în care începem să plătim dobânzi și rambursări de capital. Deci valoarea tragerii – eu ca primărie trag 100 de milioane anul acesta și îi folosesc, îi investesc, fac un obiectiv de investiții – nu are nicio legătură cu deficitul bugetar. Voi avea deficit bugetar la anul când plătesc dobândă de 5%, voi avea deficit de 5 milioane. Voi genera deficit peste încă un an, când încep să plătesc pe lângă cei 5 milioane dobândă, încă 10 milioane, să spunem, rambursarea capitalului împrumutat, pentru că o plătesc în tranșe. Deci 15 milioane. Dar mie plafonul de tragere îmi spune că nu pot să iau 100 de milioane. Acest plafon de tragere s-a epuizat și în fiecare an se epuizează undeva prin mai-iunie-iulie pentru anul următor. Noi în momentul de față, în 2021, nu mai avem plafon de tragere, este epuizat, pentru anul 2022.
Deci chiar dacă eu, ca primărie, fac un credit astăzi, în decembrie 2021, nu voi putea fi capabil să îl accesez decât în 2023. Ceea ce reprezintă o frână extraordinară în dezvoltarea infrastructurii locale din România.
