În general, în procesul de creditare și atunci când încerci, ca primărie sau entitate publică, să iei un credit sau să faci o emisiune de obligațiuni, trebuie mare atenție. Pentru că, evident, în acest proces de împrumut, există două tabere. Pe de o parte împrumutatul, respectiv primăria, care are scopul de a obține o dobândă cât mai mică ca să facă economii și pentru o bună gestionare a banului public. Pe de altă parte banca sau, în cazul emisiunilor de obligațiuni, investitorii, care ce interes au? Au interesul să își plaseze banii cu o dobândă cât mai favorabilă lor, cu o dobândă cât mai mare. Evident, avem un conflict de interese aici, conflict de interese care poate fi mediat cu succes, astfel încât să se ajungă la un echilibru între dobânda mare pe care o vor investitorii și dobânda mică pe care o vrea primăria.
Dar e nevoie de foarte multă atenție, pentru că în general toate serviciile aferente contractării unui credit sau contractării unei emisiuni de obligațiuni sunt destul de dificil de definit de către personalul propriu al primăriei. Atunci apar tot felul de caiete de sarcini și tot felul de documentații de elaborare a ofertei destinate fie pentru achiziționarea de servicii bancare, fie pentru achiziționarea de servicii de intermediere și emitere de obligațiuni, unde nu se ține cont de acest potențial conflict, astfel încât banca sau intermediarul (broker-ul), în cazul unei emisiuni de obligațiuni, sunt practic invitați să construiască structura împrumutului care să satisfacă necesitățile autorității locale. Banca sau intermediarul nu pot fi consultanți pentru primărie pentru că ei vor reprezenta interesele investitorilor, vor vrea să obțină o dobândă cât mai mare și îți vor face ție, ca primărie, caietul de sarcini de așa natură încât tu vei plăti o dobândă mai mare decât ar trebui în realitate.
În Statele Unite acest fenomen este foarte bine reglementat, scrie negru pe alb în regulamentele Security Exchange Commission (un fel de Autoritatea de Supraveghere Financiară de la noi, ASF), scrie foarte clar că consultantul pe care îl ia o primărie trebuie să reprezinte exclusiv interesele primăriei și nu poate să treacă ulterior în barca cealaltă, a investitorilor. Adică nu poate cumpăra în nume propriu sau prin interpuși instrumente financiare emise de primăria respectivă. Mai mult, sunt cazuri celebre judecate în instanță, că nici ei nu au ajuns la această concluzie ad hoc, ci după ce au avut câteva procese, în care brokeri care au consiliat emitentul au ajuns în pușcărie pentru că, pe de altă parte, au încercat să obțină foloase necuvenite, în limbajul românesc, de fapt dobânzi mai mari pentru investitori. Așa încât în România ne trezim, chiar și în momentul de față la emitenți care apelează la brokeri, la instituții bancare pentru a le proteja interesele. Apelează la consultanța oferită de aceste instituții bancare sau instituții de intermediere.
Din păcate, pun lupul paznic la oi și chestia asta se petrece pe spinarea contribuabilului.
