Imaginează-ți că ești primar, imaginează-ți că ești la primul mandat și nici nu știi ce să faci mai întâi. Ai de făcut școli, spitale, drumuri, canalizare, stație de epurare, ai o mulțime de proiecte și nu-ți ajung banii, că din bugetul local nu ai cum să faci. Și rețeta pe care toată lumea o aplică, sau, mă rog, majoritatea primarilor din România o aplică este “hai să mai scriem un poriect și primim bani nerambursabili”. Aici e problema majoră din punctul meu de vedere pentru că aceste fonduri, indiferent că vorbim de fonurile europene sau fondurile alocate de la guvern prin varii programe gen PNRR, cum e astăzi Anghel Saligny, au o serie de deficiențe.
Primul și cel mai evident este incertitudinea – nu știi niciodată dacă acel proiect îți va fi aprobat sau nu – din varii motive. Fie că nu ești de aceeași culoare politică cu guvernul, fie că proiectul tău de străzi nu intră pe lista de priorități a Comisiei Europene, sunt nenumărate și variate motive pentru care proiectele respective pot sau nu să primească finanțări. Primul dezavantaj major este intertitudinea pentru că ție îți trebuie străzile alea, oamenii din orașul tău trebuie să aibă străzi în bună stare, pe care să circule, să fie cu șase benzi pe sens, dacă se poate, să aibă locuri de parcare… Și îți trebuie azi, nu peste doi ani, sau mă rog, ai prefera să le faci azi, și toți oamenii din orașul ăla ar prefera să le facă azi. Dar tu ai o incertitudine, oare îmi va finanța Comisia Europeană străzile? Răspunsul e negativ, Comisia Europeană nu finanțează artere rutiere și străzi secundare în oraș.
Un al doilea dezavantaj major în reprezintă birocrația. Proiectele trebuie făcute într-un anumit fel, proiectele trebuie să răspundă unor teme orizontale legate de nediscriminare, legate de egalitatea de șanse, legate de digitalizare și s-ar putea ca proiectul tău să nu fie aprobat pentru că nu respectă principiile orizontale referitoare la egalitatea de șanse.
Dar hai să zicem ca proiectul e aprobat, primești finanțare. Un alt dezavantaj care s-a observat de-a lungul vremii în realizarea și implementarea acestor proiecte majore îl reprezintă întârzierile și gap-urile de finanțare. Întârzierile în plata cererilor de rambursare, sau chiar a unor cereri de plată, precum și faptul că nu există consistența unui cash flow pozitiv pe întregul parcurs al proiectului și nici măcar nu poți să faci prognoze realiste cu privire la un cash-flow pe parcursul proiectelor pentru că de obicei, autoritățile de management au bunul obicei să întârzie plăți din varii motive. Fie nu există la Ministerul de Finanțe bani suficienți, fie nu s-au primit de la Comisia Europeană etc., etc.
Mai există un dezavantaj și aici îmi vor da dreptate cel puțin jumătate din primarii care nu sunt la primul mandat și care au implementat proiecte europene. Corecțiile. Noi românii suntem mai catolici decât papa. După ce ai făcut un proiect, și cu succes, și ai realizat ceva în orașul tău, vine Curtea de Conturi și îți analizează achizițiile. Îți analizează modul și legalitatea procedurilor pe care le-ai folosit în achizițiile publice, în încredințarea contractelor și așa mai departe, pentru realizarea proiectului respectiv și te trezești că vine un deștept de la Curtea de Conturi și zice: “băi băiatule, stai un pic, că tu n-ai respectat întru totul principiile transparenței în achizițiile publice deși ai făcut conform manualului. Întotdeauna se găsește câte unul din ăsta care îți găsește nod în papură și te trezești că îți dă o corecție, și nu o corecție de doi lei, ci o corecție de 5%, de 10%, e 20%. Închipuie-ți, la un proiect de 100 de milioane, ce înseamnă 20%. Însemnă 20 de milioane pe care trebuie să îi dai înapoi, dar de unde? Tu i-ai băgat în drumurile respective, în proiectul respectiv în infrastructură. Ce faci, de unde îi dai înapoi?
