Cum ajută obligațiunile dezvoltarea comunităților și a companiilor

Autoritățile locale și companiile au posibilitatea de a accesa piața de capital pentru a finanța proiecte ambițioase sau pentru refinanțarea datoriilor, prin intermediul obligațiunilor. În comparație cu creditul bancar, acest instrument oferă un set considerabil de avantaje iar, în cazul utilizării obligațiunilor municipale, au de câștigat atât autoritățile publice cât și populația.

Distribuie

Transcript

În Statele Unite, cam tot ceea ce vedem noi și ne uimește, autostrăzi suspendate cu 5-6 benzi pe sens, clădiri publice de 70 de etaje, toate, toate sunt făcute cu obligațiuni. Toate. La fel, construcția de spitale, de școli publice nu se fac decât cu împrumuturi obligatare.

Obligațiunile de fapt sunt un contract între un emitent, că vorbim de o primărie, de un consiliu județean sau o companie privată, sau de o companie de stat, și populație, sau investitori. Pot fi investitori și fondurile de pensii, și alte fonduri, și persoane juridice, și alte companii. Este un contract prin care respectivul investitor împrumută emitentul cu niște bani pe o perioadă determinată, cu o dobândă determinabilă sau fixă, evitând astfel intermediarul, care de obicei este banca. În mod uzual, populația, sau chiar și agenții economici își plasează banii în depozite bancare. Banca ia decizia să investească banii oamenilor în proiecte care au un randament mai mare, de cele mai multe ori în proiecte private. Prin emiterea de obligațiuni se scurtcircuitează sistemul bancar, într-o anumită măsură. Atunci este evident că este avantajos pentru ambele părți. Omul de pe stradă care vrea să își pună niște bani într-un depozit și primește o dobândă derizorie, de obicei insuficientă pentru a-și plăti taxele și impozitele asociate câștigurilor respective, precum și comisioanele bancare. Dobânzile din obligațiuni municipale nu sunt impozabile, pe de altă parte și emitentul, să spunem, o primărie, în loc să ia credit bancar, cu 4-5-6%, ia cu 3%. Există avantaj pentru ambele capete, și pentru investitor, și pentru emitent. Evident, acest raționament poate fi extins și la nivelul companiilor. Pentru proiecte solide, pentru proiecte de investiții sau proiecte de dezvoltare, companiile pot și vedem că sunt din ce în ce mai multe companii care accesează acest instrument pe piața de capital. În Statele Unite, chiar și autoritățile care nu se află în subordinea Guvernului local, a Guvernului statului respectiv, sau sub Guvernul federal, pot emite obligațiuni. De exemplu, există autorități portuare care nu sunt în subordinea administrației locale, nu sunt în subordinea statului, nu sunt în subordinea federală și pot emite obligațiuni. Pot emite obligațiuni pentru dezvoltarea porturilor respective, pe care le are în administrare. Ca să facem o paralelă, la fel ar putea să facă și Agenția Națională a Apelor din România. Sunt necesare niște schimbări legislative, pentru că legea nu prevede explicit – și la noi, ce nu e este explicit prevăzut de lege nu se poate – în cadrul primăriilor lucrurile sunt mult mai simple. În cazul primăriilor, Legea 273, Legea finanțelor publice locale permite explicit autorităților locale să se împrumute prin emiterea de obligațiuni.

Marele avantaj al acestor emisiuni de obligațiuni este că rambursarea capitalului împrumutat se face la sfârșit. Dacă eu, ca primărie, emit obligațiuni pe 10 ani, sau pe 20 de ani, în valoare de 100 de milioane de lei, voi plăti anual valoarea cuponului către investitori, acea dobândă către investitori, să zicem 3-4-5-6%, sau 7%, cât va fi ea, dar rambursarea capitalului împrumutat, a celor 100 de milioane, o fac abia peste 10 ani. De ce e bun acest instrument? Pentru că peste 10 ani, atunci când ajung să îmi pun problema că trebuie să rambursez acei 100 de milioane, eu ca primărie mai fac încă o emisiune de obligațiuni, tot de 100 de milioane, cu care o refinanțez pe prima și mă întind pe încă 10 sau 20 de ani. La fel cum face, în momentul de față, Municipiul București. Nu e vreo noutate, nu am descoperit apa caldă, este o procedură internațional agreată, evident, primăria respectivă trebuie să aibă un rating dat de una dintre agențiile internaționale de rating – Moody’s, Fitch, Standard & Poor’s – dar este o practică curentă. De ce e bine? Pentru că spre deosebire de un credit bancar, unde o perioadă de grație, 1-2-3 ani, începi în fiecare an să rambursezi o parte din capitalul împrumutat, în cazul obligațiunilor, rambursarea capitalului împrumutat nu o mai faci din bugetul propriu al primăriei, ci o faci prin refinanțare, tot din investițiile aduse de cetățeni. Banii pe care îi obțin din vânzarea unei noi emisiuni de obligațiuni sunt folosiți pentru rambursarea capitalului împrumutat, a principalului, cum spunem noi, aferent vechii emisiuni de obligațiuni. Pracitc, în economia locală asta înseamnă că din taxele și impozitele pe care le adun an de an la bugetul local, nu mai am grija rambursării capitalului împrumutat. Din bugetul local plătesc exclusiv cupoane către investitorii în obligațiuni, adică acele dobânzi care ajung direct în buzunarul cetățeanului, care nu sunt impozabile, spre deosebire de dobânzile la depozitele bancare. Dobânzile la obligațiunile emise de autoritățile locale nu sunt impozabile. 

În contextul actual, în care toată lumea se uită la această minune europeană numită Programul Național de Relansare și Reziliență, PNRR pe scurt, puțini dintre edilii locali știu că vor avea totuși de pus, suplimentar față de “banii gratis” veniți de la Uniunea Europeană, o cofinanțare. De cele de multe ori această cofinanțare nu va fi la nivelul de 2%, cu care autoritățile locale s-au obișnuit până acum în proiectele europene. Ea poate fi de 5, de 10, de 15%, poate chiar și mai mult în anumite cazuri. Problema este pentru unitățile administrative care deja sunt supraîndatorate, sau sunt îndatorate până aproape de limita legală de 30%. Aceștia nu vor putea să asigure nici măcar cofinanțarea. Presupunând că au un proiect acceptat care va fi finanțat pe PNRR, și vorbim de un proiect mare, de infrastructură, 15% sau 10% reprezintă o sumă considerabilă și atunci, cum vor putea putea asigura aceste unități administrativ teritoriale această cotă de cofinanțare, că nu au de unde. Bugetul local nu le permite, n-au suficienți bani, să ia alte credite bancare nu pot, pentru că deja au atins acest grad de îndatorare destul de mare, și atunci soluția o reprezintă obligațiunile municipale. Cu obligațiunile municipale pot face refinanțarea tuturor creditelor pe care le-au acumulat până acum și să le amâne, să le împingă rambursarea acestor bani, peste 10 ani, când vor putea face o nou emisiune. Printr-o operațiune de roll-over, degrevează bugetul local de plata capitalului împrumutat până acum. Evident, în momentul în care nu mai plătești rambursări de capital anuale, cum plătești în cazul creditelor bancare, banii ăia care își rămân sunt o economie care poate fi folosită pentru cofinanțarea proiectelor din PNRR. 

Vedem astfel că există avantaje multiple ale obligațiunilor vizavi de creditul bancar. Avantajele în primul rând de faptul că ai toți banii, poți să te apuci de proiect și poți să în finalizezi mult mai repede. Nu aștepți să-ți tot vină banii, să-ți mai aprobe o cerere, să-ți mai aprobe o tranșă de finanțare și așa mai departe. Pe de o parte, asta e un avantaj, pe de altă parte e un dezavantaj, dezavantajul provenind din faptul că începi să plătești ca emitent dobândă din ziua imediat următoare. Ai 100 de milioane – nu poți să îi cheltui pe toți într-o zi și atunci, din punct de vedere al mecanismelor financiare adaptate emitentului se preferă credit-punte pentru o perioadă de realizare a investiției, de 6 luni, 8 luni, un an, urmat de refinanțarea acestui credit-punte printr-o emisiune de obligațiuni. 

Am văzut foarte multe știri despre companii private care au lansat emisiuni de obligațiuni în ultima perioadă. Evident, aceste știri sunt mai mult decât îmbucurătoare. Ce nu mi se pare la fel de îmbucurător este faptul că multe dintre aceste știri prezintă triumfalist faptul că s-a înregistrat suprasubscrierea. Nu știu dacă e bine. Nu știu dacă e bine, de ce? Pentru că de fapt această suprasubscriere? Înseamnă că oferta de obligațiuni este subdimensionată față de cerere sau înseamnă că cuponul oferit este mult mai bun decât s-ar fi așteptat piața, altfel nu ar fi existat fenomen de suprasubscriere. Fie o combinație dintre cele două. Dar de cele mai multe ori, suprasubcrierea apare datorită faptului că dobânda oferită la obligațiuni e mai mare decât ar fi fost piața dispusă să înghită. Și unde e triumful? Eu, punandu-mă în locul acelui director general de companie care am emis obligațiuni, de ce plătesc o dobândă mult prea mare? De ce n-am fost în stare să ajustez acest nivel al dobânzii la o dobândă realistă? Unde să nu am suprasubscriere, unde intermediarul, respectiv brokerul să depună eforturi considerabile de vânzare, pentru că în spiritul economiei pe care eu ca director general trebuie să o fac pentru compania mea, și în spiritul responsabiltății pe care o am față de acționari, dobânda pe care eu o ofer la obligațiuni reprezintă de fapt o diminuare a profitului pentru acționari. Dacă eu am oferit o dobândă mai mare la obligațiuni, asta e în detrimentul acționariatului meu. Chestia asta se poate replica și la nivelul titlurilor de stat. Dacă s-au suprasubscris înseamnă că dobânda a fost foarte bună, foarte mare, dar o dobândă foarte mare la acele obligațiuni, înseamnă de fapt un dezavantaj pentru plătitorii de taxe și impozite. Înseamnă că din banii plătiți de ei, de contribuabili, sub formă de taxe și impozite, o parte s-au dus, nejustificat de mult, pe acele cupoane, dobânzi la obligațiuni. Este asta o dovadă de incompetență? Mă tem că da. Rolul unui director general de companie care emite obligațiuni, sau a unei unități administrativ teritoriale care emite obligațiuni, a unui municipiu, sau chiar și a guvernului care emite titluri de stat, este să aibă grijă de acționari. Dobânda la care emite să nu fie una prea mare, în așa fel încât să cheltuie cu eficiență banul public sau banii acționarilor.

Știm că un proiect de succes înseamnă efort și dedicare

Suntem aici să te ajutăm

Mai mult decât capacitatea, prețuim angajamentul și perseverența

Alătură-te echipei noastre

Valentin Miron are o experiență de peste 30 de ani în afaceri, administrație publică, finanțe publice locale, emisiuni de obligațiuni și dezvoltare locală. S-a specializat în emisiunea de obligațiuni municipale în Statele Unite, lucrând în departamentele financiare din cadrul primăriilor Rochester, NY și Baton Rouge, LA.

Din 1999 este cofondator al VMB Partners SA, ocupând în 2003 poziția de director general şi membru al consiliului de administraţie, iar din 2006 deţine funcţia de președinte al consiliului de administraţie.

A lucrat anterior în cadrul Guvernului României ca director al Direcției de Implementare Programe din cadrul Ministerului Administrației Publice, a fost membru în primul Consiliu de Administrație al Agenției Naționale de Locuințe, director al Centrului Național de Formare pentru Administrația Publică Locală și coordonator adjunct al programului PHARE RO- 9707 de Dezvoltare a Administrației Publice Locale din România.

Este licențiat în fizică și deține o diplomă de studii aprofundate în management.