Frica de împrumut, frâna dezvoltării României

Utilizarea aproape exclusivă a fondurilor nerambursabile în finanțarea proiectelor de interes local poate limita perspectiva din care sunt privite posibilitățile de dezvoltare a comunităților românești. Ce s-ar întâmpla dacă fondurile europene nu ar mai fi disponibile și cum reușesc alte țări să se dezvolte fără ele?

Distribuie

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Transcript

Vorbeam mai devreme de educația financiară. De fapt, toate proiectele cu finanțare nerambursabilă clădesc în mintea în mintea primarilor și a edililor locali, ideea că statul trebuie să ne dea. E această mentalitate că statul, respectiv Uniunea Europeană, trebuie să ne dea.

Comunismul în general a plecat de la ideea viitorului luminos, a plecat de la ideea contrafactuală care spunea: “Domnule, hai să strângem acum cureaua, hai să facem eforturi, hai să facem acum sacrificii pentru perspectiva unui viitor de aur”. Dar după cum observăm, acest viitor de aur întârzie să apară, pentru că observăm, au trecut 30 de ani de la revoluție și tot nu avem spitale, șosele, deci mentalitatea viitorului luminos este o mentalitate contrafactuală. Pentru că oamenii vor azi condiții mai bune de trai, oamenii vor azi stații de epurare și spitale, oamenii au nevoie azi de drumuri mai bune. Hai să facem și noi ceva astfel încât să punem lucrurile la punct nu într-un deceniu, nu în perspectiva a încă 30 de ani, ci să le punem la punct într-un an, doi, trei, pentru ca investițiile din PNRR nu se vor finaliza așa repede. Datorită condițiilor birocratice de accesare, datorită a nenumărați factori. Ce faci? Nu mai faci străzi? Nu mai faci canalizări? Stai și te uiți pentru că nu-ți dă nimeni bani?

Trebuie să utilizăm instrumentele financiare existente, trebuie să utilizăm împrumuturile, trebuie să utilizăm obligațiunile, trebuie să utilizăm parteneriate publice-private, SPV-uri, special purpose vehicle, companii de proiect – există o paletă întreagă de instrumente financiare care pot fi utilizate pentru a face visurile românilor să devină realitate. Ne punem problema, cum alte state reușesc? Cum reușește Elveția, cum reușește Marea Britanie acum, după Brexit? Cum pot să-și facă școli, spitale, să-și rezolve problemele de infrastructură, care, evident, apar, fără ajutor de la Uniunea Europeană. Gândește-te că primarul New York-ului nu stă să îi dea Guvernul Federal bani sau să îi dea statul New York, să își facă drumurile prin oraș. Ce fac primarii ăia? Au vreun fond la dispoziție despre care noi nu știm? Nu. În momentul în care renunți la paradigma că trebuie să îmi dea statul, sau că trebuie să îmi dea UE, și încerci să schimbi un pic prisma prin care privești lucrurile, poți să vezi că toate investițiile în infrastructură făcute de statele dezvoltate sunt făcute din împrumuturi bancare sau obligatare. La noi există o problemă majoră cu împrumuturile și e tot o reminiscență din perioada comunistă. “Păi, nu mă împrumut că n-am de unde să ii dau înapoi, nu mă împrumut că ar însemna să împrumut viitorul copiilor cetățenilor din orașul meu, nu mă împrumut pentru că române pentru Consiliile Locale viitoare să dea banii înapoi, nu mă împrumut că nu fac nimic.” Dar de fapt, asta este o preconcepție greșită. O să mă întrebi de ce. 

E foarte simplu: tu ai o sumă de bani. Că provine de la bugetul de stat, că provine de la UE, că provine din bugetul local – nu contează. Ai o sumă, să zicem de 10 milioane, cu care vrei să faci un pod. Dar este echitabil social să faci anul ăsta din bugetul local, să iei 10 milioane și să faci podul? Podul ală rezistă 50-100 de ani, atunci, nu cumva este logic ca podul să fie plătit din taxele și impozitele contribuabililor care îl utilizează pe parcursul întregii sale durate de viața, adică din taxele și impozitele plătite pe o perioadă de 50 de ani? Nu aici apare noțiunea de echitate socială în investiții? De ce să plătesc eu, sau noi, din taxele și impozitele noastre, anul ăsta, un pod care va fi utilizat timp de 50 de ani? Care e rațiunea? Pentru că și banii de la Comisia Europeană, și banii de la bugetul de stat, și banii de la bugetul local provin din taxele și impozitele plătite de noi. Nu este corect. Corect este ca toți cei care utilizează podul să și plătească pentru el. Există acest principiu al echității sociale în investiții, dar care la noi nu se învață nici în școală, nici în facultate, nicăieri, și care spune exact acest lucru. Și atunci, iau un împrumut pe 50 de ani și plătesc egal în fiecare an, atât rambursarea împrumutului cât și dobânzile, din bugetele locale ale anilor respectivi. Asigur o echitate între generații, asigur o descărcare mult mai facilă a serviciului datoriei pe bugetul local al fiecărui an și pot să fac mult mai mult decât un singur pod. Pentru că nu am de plătit decât dobândă și rambursările principalului care să fie egal repartizate. Asta înseamnă echitatea socială a investițiilor. De asta împrumutul nu trebuie privit ca o sarcină, o povară aruncată aiurea în spatele generațiilor viitoare, ci ca o repartizare echitabilă a efortului financiar între generațiile care și utilizează acel obiectiv de investiții.

În Statele Unite, și nu doar acolo, și în Noua Zeelandă, și în Australia, și în general în țările Commonwealth, care sunt mult mai ancorate în tradiția istorică a finanțărilor rambursabilă și a pieței de capital, lucrurile sunt mult mai simple. Revenind la exemplul podului. Se face o emisiunea de obligațiuni, asigurăm realizarea proiectului din banii strânși de la populație prin vânzarea obligațiunilor și asigurăm și acea echitate, pentru că obligațiunile sunt emise pentru o perioadă mai lungă, în genere, mult mai lungă decât perioada de creditare obținută la un credit bancar. Practic, primăria se împrumută de la cetățeni, sau de la persoane juridice, sau de la fonduri de investiții și asta înseamnă că generează datorie publică internă. Creșterea datoriei publice interne pentru realizarea de investiții nu este un lucru rău. De aici provine datoria de zeci de trilioane de dolari pe care o are Statele Unite la momentul de față, ca datorie internă. Pentru că banii respectivi circulă prin intermediul pieței de capital autohtone, domestice din țara respectivă, deci prin Bursa de valori New York, între populație, sau fonduri de pensii, sau fonduri de investiții și guvern pe această cale. De fapt, sunt bani atrași din economiile populației sau din averea populației, sunt bani care produc, pentru că cu cei se realizează obiective de infrastructură din care beneficiază aceiași oameni care și-au pus economiile la bătaie.

Practic, acești bani care ajung în obligațiuni municipale prin intermediul pieței de capital și a mecanismelor pieței de capital sunt bani folosiți în dezvoltarea țării, în dezvoltarea economiei locale și a infrastructurii locale. Sunt bani care accelerează și de multe ori multiplică, au efect de levier, pentru că atrag și alte fonduri nerambursabile, și uite așa obții mult mai repede o infrastructură care să fie și utilă, și într-un permanent proces de dezvoltare. Nu doar așteptând fonduri europene sau transferuri de la bugetul de stat. Sunt foarte multe localități în România careu au reușit să surmonteze acest fel de a gândi și nu stau numai după bani europeni, nu stau numai după ajutoare de la stat. Nu stau în această paradigma socialistă și centralistă, ci au luat frâiele în propriile mâini, au început să gândească ca niște adevărați manageri și se gândesc la soluții de finanțare alternativă chiar și în absența fondurilor europene, sau chiar și în perioadele în care aceste fonduri europene nu sunt disponibile.

Știm că un proiect de succes înseamnă efort și dedicare

Suntem aici să te ajutăm

Mai mult decât capacitatea, prețuim angajamentul și perseverența

Alătură-te echipei noastre

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.